Centrul Școlar de Educație Incluzivă Nr.1 Bistrița
PROF. TEODORA POPESCU

LET'S DO IT, ROMANIA! 12 MAI 2012

We Did It, România!

În 12 mai 2012, mica noastră echipă de voluntari (zece elevi însoțiți de opt voluntari din cadrul personalului școlii) a participat, pentru a doua oară în acest an școlar, la campania  de curățenie națională ”Let’s Do It, România”. Spațiul ales pentru igienizare a fost Pădurea Schullerwald, aflată la marginea oraşului, loc de picnic, de relaxare pentru bistrițeni. Transportul copiilor a fost asigurat de către școală; pe drum am oprit, de câteva ori, oferind trecătorilor saci și mănuși, invitându-i să ni se alăture la curățenie. Spre surprinderea noastră, la ora nouă, când am ajuns la pădure, harnicii jandarmi bistrițeni aproape terminaseră curățenia; erau adunați deja vreo treizeci de saci cu deșeuri (selectate pe categorii); mai rămăsese o porțiune foarte mică de pădure pe care, în mai puțin de o oră, am reușit să o igienizăm. 
Am scris, pe baloane colorate și pe mici cartonașe, mesaje ecologice pe care le-am oferit, împreună cu câte o pereche de mănuși, persoanelor care veneau la picnic, rugându-i să păstreze curățenia. Am asistat, apoi, la o demonstrație de localizare geografică cu ajutorul GPS-ului, - o ”lecție” în aer liber susținută d-nul Cristian Țetcu împreună cu d-na Păcurar Simona (din echipa judeteană LIDR). Am învățat să colectăm selectiv, ne-am amintit de ”Cei 3 R”, ne-am jucat, am cântat, ne-am fotografiat, am mâncat sandviciuri și minunatele cornulețe cu brânză (pregătite special pentru noi de către d-na doctor Ecaterina Marica) și am demonstrat, la rândul nostru, cum trebuie să arate locul de picnic, după servirea mesei. Am plecat spre școală în jurul orei treisprezece, luând cu noi oboseala plăcută după o muncă bine făcută și imaginea de final a unei păduri de poveste, un loc din România de care dorim să se bucure și cei care vor veni după noi...

Felicitări harnicilor elevi voluntari:  Ioan,  Ionuț, Cornelia, Valentin, Sabin, Ancuța, Ioana, Cornelia, Mihai și  Gabriela! 

Echipa profesorilor voluntari:
prof. Teodora Popescu - coordonator echipă, prof. Imola Doris Vass–dir. adj, prof. Iulia Becheș, prof. Camelia Zurman, instructor de educație Doina Luca, d-na Ecaterina Marica-medic specialist, d-na Saveta Rus–asistent medical și d-nul Dorel Feier-șofer.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu